Istoricul Icoanei Făcătoare de Minuni Vimatárissa:
Sfântul Munte Athos, numit și „Grădina Maicii Domnului”, este un loc ocrotit de Născătoarea de Dumnezeu, care veghează neîncetat asupra monahilor. Aceștia, la rândul lor, o slăvesc pe Preasfânta prin slujbe, prin rugăciuni și prin cinstirea numeroaselor ei icoane făcătoare de minuni ce împodobesc mănăstirile athonite.
Una dintre acestea este și Icoana Maicii Domnului Vimatárissa, adică Altărița (cea din altar), aflată la Mănăstirea Vatoped. Tradiția spune că mănăstirea a fost construită de însuși Sfântul Împărat Constantin cel Mare (324-337) și distrusă apoi de Iulian Apostatul. Spre sfârșitul secolului al IV-lea, Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare, călătorind cu o corabie ce a naufragiat în apropierea mănăstirii distruse, a fost salvat în chip minunat de Maica Domnului, care l-a dus la țărm, lângă o tufă de mărăcini. Împăratul, în semn de mulțumire pentru izbăvirea fiului său, a reconstruit mănăstirea, care s-a numit Vatoped, de la cuvintele grecesti vato (tufă) si paedion (copil), adică copilul din tufiș. Tot în semn de mulțumire, fiica împăratului, Elia Galla Placidia, a dăruit atunci mănăstirii Icoana Maicii Domnului Vimatárissa, care a fost așezată în Sfântul Altar.
În anul 860 mănăstirea a fost prădată de pirați și icoana a fost ascunsă și uitată.
În anul 972, trei creștini bogați din Adrianopol, Atanasie, Nicolae și Antonie au reconstruit mănăstirea și s-au călugărit acolo, fiind socotiți ctitorii Vatopedului. În timpul lucrărilor de zidire au redescoperit Icoana Vimatárissa, fapt pentru care a fost numită și Ctitoriţa sau Întemeietoarea.
La sfârșitul secolului al X-lea, pirații arabi au năvălit din nou asupra mănăstirii. Atunci, tânărul ierodiacon care se îngrijea de odoarele mănăstirii a luat icoana și o cruce de preț dăruită de Sfântul Împărat Constantin și le-a ascuns într-o fântâna din Sfântul Altar, punând și o lumânare aprinsă înaintea lor. Apoi a acoperit fântâna cu scânduri și lespezi de piatră, ca să tăinuiască ascunzătoarea.
Mănăstirea a fost prădată şi distrusă, călugării bătrâni au fost ucişi, iar cei tineri, între care și ierodiaconul ce ascunsese icoana, au fost duși în robie în Insula Creta. După șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nichifor Fokas, Creta s-a izbăvit de stăpânirea arabilor, iar ierodiaconul, ajuns acum la adânci bătrâneți, s-a întors în mănăstirea sa de metanie.
Ajungând la Vatoped, a aflat acolo o obște nouă, care nu știa nimic despre fântână, nici despre odoarele ascunse în ea. Mergând la locul arătat de bătrânul ierodiacon, părinții au dat la o parte lespedea de deasupra fântânii și au aflat icoana Maicii Domnului și crucea stând drept pe apă, iar lumânarea aprinsă înaintea lor. Se petrecuse deci o îndoită minune: prin purtarea de grijă a Maicii Domnului, sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră nici o stricăciune, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui!
De atunci până astăzi, icoana, crucea și lumânarea se află în biserica mare a Mănăstirii Vatoped, unde, spre pomenirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Vimatarissei. Prăznuirea de peste an a icoanei se săvârșește în marțea Săptămânii Luminate.
Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
