Greutate | 0,5 kg |
---|
CD PARACLISUL ICOANEI MAICII DOMNULUI VIMATARISSA
Prețul inițial a fost: 30,00 lei.25,00 leiPrețul curent este: 25,00 lei.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Vimatarissa sau Altăriţa (în greacă, Ιερό Βήμα = Sfântul Altar) este ocrotitoarea Sfintei Mănăstiri Vatoped și stă așezată în scaunul arhieresc din Sfântul Altar al bisericii mari a mănăstirii.
De această icoană este legată o minune care s-a petrecut în secolul al X-lea. Când piraţii arabi au năvălit în mănăstire, tânărul ierodiacon Sava a izbutit să ascundă icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-o fântână, împreună cu sfânta cruce a Sfântului Constantin cel Mare şi cu o lumânare aprinsă, pe care din evlavie monahii obișnuiau să o pună mereu înaintea icoanei. Apoi tânărul ierodiacon a fost prins de pirați, care l-au vândut rob în Creta. 70 de ani mai târziu, când generalul Nichifor Fokas a eliberat Insula Creta de sub stăpânirea piraților, ierodiaconul Sava, ajuns la adânci bătrâneți, s-a reîntors la mănăstirea sa de metanie, unde l-a îndemnat pe egumenul de atunci, Nicolae, să despecetluiască fântâna. Și – o, preaslăvită minune – au aflat icoana şi crucea stând drepte deasupra apei, iar lumânarea aprinsă, așa cum fusese pusă în urmă cu 70 de ani!
De atunci, icoana Vimatarissa este cinstită în chip aparte în Sfânta Mănăstire Vatoped, fiind purtată cu evlavie în fruntea tuturor procesiunilor ce se săvârșesc în mănăstire. Prăznuirea ei se face în fiecare an Marți în Săptămâna Luminată.
Pe 21 august 2018, o preafrumoasă copie a acestei icoane făcătoare de minuni a fost adusă şi dăruită Mănăstirii Diaconeşti de către Preacuviosul Părinte Stareţ al Sfintei Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem, ca preasfinţit odor şi izvor de mângâiere pentru obşte şi pentru toţi cei ce i se închină cu credință.
Aducem smerit prinos de mulţumire Părintelui Stareţ Efrem şi obştii sale pentru acest nepreţuit dar, şi mai ales Preacuratei Născătoare de Dumnezeu pentru binecuvântarea de a veni în mănăstirea noastră în chipul acestei alese icoane athonite. De asemenea, aducem mulţumire cu evlavie părinţilor vatopedini care ne-au ajutat cu dragoste și jertfelnicie la traducerea şi punerea pe notaţie psaltică a acestui cinstit Paraclis.
Editura Bonifaciu
Anul apariției: 2019
Format: CD