In ciuda celor cateva decenii de ateism militant, romanii au ramas crestini in majoritatea lor. Ne marturisim credinta noastra si vrem sa o pastram si sa o transmitem copiilor nostri, socotind-o ca pe o mostenire de mare pret in care ne punem nadejdea renasterii neamului nostru. Radacinile adanci ale credintei in sufletul romanului, respectul fata de traditiile crestinesti ale parintilor l-au ajutat pe acesta sa se tina legat de Biserica neamului sau, fie si numai prin firele catorva randuieli importante de care n-a putut nicicum sa se desparta. Nu stim daca toti romanii s-au mai rugat, au postit, au cinstit sarbatorile, dar stim ca aproape toti, cu foarte rare exceptii, si-au botezat copiii, s-au cununat in biserica, si-au inmormantat parintii si i-au pomenit dupa randuiala crestineasca. De multe ori toate acestea se faceau numai in virtutea traditiei. Aceasta fidelitate fata de traditia si de credinta mosilor si stramosilor este o virtute incontestabila a romanilor si oricum laudabila. Romanii s-au indepartat de Biserica, au uitat si neglijat multe din randuielile vietii crestinesti, dar nu s-au lepadat de ea. Nu a fost puitn lucru. Slava Domnului pentru toate! Cu timpul insa multi dintre noi am pierdut sensul, rostul acestor lucruri, nu mai stim de ce se savarsesc, cand, cum, nu mai stim ce trebuie sa facem cand ni se naste un copil, cand este cineva bolnav, cand trebuie sa botezam, cand trebuie sa cununam sau sa ne cununam, cand trebuie sa mergem la biserica.
